oncasa@yahoo.com
Tel: +40 745 259 044

Continut proiect tehnic

Proiectul pentru autorizarea/executarea lucrarilor de construire (PAC) este un element cheie al procesului de autorizare, alaturi de certificatul de urbanism si acordurile si avizele stabilite de autoritatea emitenta a autorizatiei de construire.

Proiectul pentru autorizarea executarii lucrarilor de construire este extras din proiectul tehnic si se elaboreaza in conformitate cu continutul-cadru prevazut in anexa nr. 1 a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii, in concordanta cu cerintele certificatului de urbanism, cu continutul avizelor si al acordurilor cerute prin acesta.

Elaborarea PAC

Proiectele pentru autorizarea executarii lucrarilor de construire, precum si proiectele tehnice, pe baza carora se intocmesc acestea, se elaboreaza de colective tehnice de specialitate, se insusesc si se semneaza de cadre tehnice cu pregatire superioara numai din domeniul arhitecturii, constructiilor si instalatiilor pentru constructii, astfel:

a) de arhitect cu diploma recunoscuta de statul roman, pentru proiectarea partii de arhitectura pentru obiective de investitii cuprinse la toate categoriile de importanta a constructiilor supraterane si a celor subterane;
b) de ingineri constructori si de instalatii, cu diploma recunoscuta de statul roman, pentru partile de inginerie in domeniile specifice, pentru obiective de investitii cuprinse la toate categoriile de importanta a constructiilor supraterane si subterane, precum si la instalatiile aferente acestora;
c) de conductor arhitect, urbanist si/sau de subinginer de constructii, cu diploma recunoscuta de statul roman, pentru cladiri de importanta redusa si aflate in afara zonelor protejate, stabilite conform legii.

Schimbarea solutiilor tehnice din proiect pe parcursul executiei

Executarea lucrarilor de constructie se poate face numai pe baza proiectului tehnic si a detaliilor de executie.

Investitorul impreuna cu executantul au obligatia de a executa lucrarile autorizate numai in baza proiectului tehnic (a carui existenta pe santier este obligatorie pe toata durata executiei lucrarilor) si de a face dovada ca intre acesta si proiectul pentru autorizare – vizat spre neschimbare – exista concordanta tehnica.

In conformitate cu prevederile anexei nr. 1 la Lege nr. 50/1991, in mod obligatoriu, fiecare plansa a proiectului pentru emiterea autorizatiilor de construire/desfiintare va avea un cartus care va contine informatiile minimale necesare pentru identificarea investitorului, proiectantului si proiectului, potrivit modelului cuprins in Anexa nr. 5 la normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991.

In situatia in care, inainte de inceperea sau pe parcursul executarii lucrarilor de constructii, devine necesara modificarea solutiilor tehnice din proiectul autorizat,

beneficiarul/investitorul/administratorul/managerul de proiect are obligatia de a nu incepe, ori de a opri lucrarile, dupa caz, si de a solicita emiterea unei noi autorizatii de construire corespunzator modificarilor aduse proiectului, materializate prin documentatii scrise si desenate, cu conditia ca proiectul astfel modificat sa se incadreze in prevederile documentatiilor de urbanism aprobate.

Documentatia vizata spre neschimbare va contine proiectul pentru autorizarea executarii lucrarilor de constructii in intregul sau, incluzand modificarile supuse autorizarii.

Prin exceptie, se pot admite modificari locale a solutiilor tehnice din proiectele autorizate fara emiterea unei noi autorizatii de construire, daca prin acestea:
- nu se modifica functiunea consemnata in autorizatia initiala;
- se asigura respectarea prevederilor Codului civil;
- nu se modifica conditiile de amplasament (regim de inaltime, POT, CUT, aliniament, ori aspectul constructiei);
- nu sunt periclitate rezistenta si stabilitatea cladirilor invecinate;
- se asigura respectarea prevederilor reglementarilor tehnice in domeniul securitatii la incendiu.
PAC cu un continut simplificat

Conform Normelor metodologice ale Legii nr. 50/1991, autoritatea emitenta a autorizatiei de constructie admite, pentru anumite tipuri de lucrari si/sau constructii, prezentarea unor PAC, cu continut simplificat in raport cu continutul – cadru prevazut in anexa nr. 1 la Lege. Se refera la locuinte individuale in mediul rural, cu regim de inaltime P, P+1E, realizate din fondurile persoanelor fizice; anexe gospodaresti ale locuintelor care alcatuiesc impreuna cu aceasta o unitate functionala distincta; racorduri si bransamente la retelele de utilitati; anexe ale exploatatiilor agricole; constructii provizorii cu utilizare temporara: targuri, oboare, iarmaroace, circuri ambulante, constructii temporare ocazionate de diverse evenimente.